Rugăciunea papei Francisc la Calea Crucii de la Colosseum:

”O, Cristoase, lăsat singur şi trădat chiar de ai tăi şi vândut la preţ redus.
O, Cristoase, judecat de păcătoşi, dat pe mâna altora de conducători.
O, Cristoase, sfâşiat în trup, încununat cu spini şi acoperit cu o haină de purpură.
O, Cristoase, pălmuit şi pironit cu cruzime.
O, Cristoase, străpuns de suliţa care ți-a sfâşiat inima.
O, Cristoase, mort şi îngropat, tu care eşti Dumnezeul vieţii şi al existenţei.

O, Cristoase, unicul nostru Mântuitor, ne întoarcem la tine şi în acest
an cu ochii plecaţi de ruşine şi cu inima plină de speranţă:
Ruşine pentru toate imaginile de devastare, distrugere şi naufragiu
care au devenit obişnuite în viaţa noastră.
Ruşine pentru sângele nevinovat care zilnic este vărsat de femei, copii,
imigraţi şi de cei prigoniți pentru culoarea pielii, apartenenţa etnică şi
socială şi pentru credinţa lor în tine.

Ruşine pentru multele momente când, ca Iuda şi Petru, te-am vândut şi
te-am trădat şi te-am lăsat singur ca să mori pentru păcatele noastre,
fugind ca laşii de responsabilităţile noastre.

Ruşine pentru tăcerea noastră în faţa nedreptăţilor; pentru mâinile
noastre leneşe în a da şi lacome în a smulge şi a cuceri; pentru glasul
nostru gata să se facă auzit când e vorba de apărarea intereselor
noastre şi timid când e vorba de a apăra interesele altuia; pentru
picioarele noastre repezi pe calea răului şi înțepenite pe calea binelui.

Ruşine pentru fiecare dată când noi – episcopi, preoţi, persoane
consacrate – am scandalizat şi am rănit Biserica, trupul tău; şi când am

uitat iubirea noastră de la început, primul nostru entuziasm şi
disponibilitatea noastră deplină, lăsând să ruginească inima şi
consacrarea noastră.

Multă ruşine, Doamne, dar inimii noastre îi este dor şi de speranţa
încrezătoare că tu nu ne tratezi după meritele noastre, ci numai după
belşugul îndurării tale; că trădările noastre nu înlătură imensitatea
iubirii tale; că inima ta, maternă şi paternă deopotrivă, nu uită de noi
din cauza împietririi noastre lăuntrice.

Speranţa sigură că numele noastre sunt întipărite în inima ta şi că
suntem puși în pupila ochilor tăi.
Speranţa că crucea ta transformă inima noastră de piatră în inimă de
carne capabilă să viseze, să ierte şi să iubească; transformă această
noapte întunecată a crucii tale în zori luminoși ai Învierii tale.

Speranţa că fidelitatea ta nu se bizuie pe fidelitatea noastră.
Speranţa că ceata de bărbaţi şi femei credincioși crucii tale continuă şi
va continua să trăiască credincioasă ca plămada care dă gust şi ca
lumina care deschide noi orizonturi în trupul omenirii noastre rănite.

Speranţa că Biserica ta va căuta să fie glasul care strigă în deșertul
omenirii pentru a pregăti calea întoarcerii tale biruitoare, când vei veni
ca să-i judeci pe cei vii şi pe cei morţi.
Speranţa că binele va învinge în pofida aparentei sale înfrângeri!

Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu, victimă nevinovată a răscumpărării
noastre, în faţa stindardului tău regesc, în faţa misterului tău de moarte
şi de glorie, în faţa crucii tale, îngenunchem ruşinaţi şi plini de
speranţă şi îţi cerem să ne cureți în baia sângelui şi apei care au țâșnit
din Inima ta străpunsă, să ierţi păcatele şi greşelile noastre.

Îţi cerem să-ţi aminteşti de fraţii noştri răpuşi de violenţă, indiferenţă şi război.
Îţi cerem să sfărâmi lanţurile care ne ţin prizonieri în egoismul nostru,
în orbirea noastră voluntară şi în vanitatea calculelor noastre lumeşti.

O, Cristoase, îţi cerem să ne înveţi să nu ne ruşinăm niciodată de
crucea ta, să nu o instrumentalizăm, ci să o cinstim şi să o adorăm,
pentru că tu ai arătat prin ea grozăvia păcatelor noastre, măreţia iubirii
tale, nedreptatea judecăţilor noastre şi puterea milostivirii tale. Amin”.