Cele 8 ispite rele

Evagrios Pontikos călugăr care a trăit în a 2-a jumătate a secolului al IV-lea, pustnicul deșertului din Egipt, îndrumătorul spiritual al monahismului timpuriu în scrierea sa Praktikos scrie despre lupta cu ispitele și numește 8 inspirații rele.

Acele experiemțe pe care le numește Evagrios Pontikos nu și-au pierdut actualitatea. Cei ”8 demoni ”sunt o provocare și pentru omul de astăzi.

 

  1. Demonul necumpătării ne ispitește atunci când exagerăm cu orice. Nu este vorba doar despre mâncare și băutură. De necumpătarea secolului al XXI-lea aparține faptul că într-un timp relativ scurt  suntem asaltați de tot mai multe informații, tot mai multe trăiri, sunete tot mai zgomotoase, tot mai multe lumini și diferiți stimuli. În afară de tehnica comunicării este tot mai greu de a găsi măsura potrivită, de a sta la calculator sau ce fel de filme să vizionăm în toiul nopții. Nici în relații nu este ușor a găsi măsura potrivită. Omul de astăzi trăiește cu teamă fragilitatea relației considerată a fi stabilă. Căsătoria, relația părinte – copil. De aceea poate deveni un atașament exagerat față de cei pe care nu vrea să îi piardă. Cu toate că și dragostea are măsura ei corectă.
  2. Demonul lăcomiei nu trezește în noi doar dorința după bani. În loc să spunem: ”ajunge atât”, spunem astfel: ”Mai, mai! Cel mai bun, cel mai nou!” Ne îndeamnă ca să ne menținem bunăstarea și siguranța fiind orbi la nevoile  și lipsurile celorlalți. Chiar și de la Dumnezeu așteptăm să fie doar al nostru și să fie la dispoziția noastră, așa cum avem nevoie. Aceasta este lăcomia omului credincios.
  3. Demonul necurăției nu ne provoacă doar dorințe sexuale. ”Nu este nimic în afara omului  care , intrând îl el, să -l facă impur, însă cele care ies din el, acelea îl fac pe om impur.” (Marcu 7,15) Puritatea sau impuritatea intențiilor noastre are nevoie de atenție și stare de veghere. De multe ori este diferență între ce anume exprimăm prin cuvintele și faptele noastre față de ceea ce ne mișcă pe noi cu adevărat. Observăm această diferență la celălalt după privire, timbrul vocii, din gesturile lui. Copilul este în mod deosebit sensibil la adevărata intenție a celui adult. Dar și noi știm, că nu ne putem baza pe puritatea intențiilor noastre. Ușor ne amăgim pe noi înșine și vrând-nevrând și pe celălalt.Manipularea nu este  descoperirea seocului al XXI-lea. Dar aplicarea conștientă a inducerii în eroare prin mijloacele de informare media pentru atingerea unui scop a devenit astăzi o practică în politică și în societate. Această tendință a vremurilor noastre aparține de problematica necurăției.
  4. Demonul supărării ne îndeamnă ca să nu renunțăm la greutățile noastre meritate sau nemeritate, ci să le alimentăm în noi înșine. Iar acuzele adunate vor deveni piedică în calea împăcării. Supărarea care s-a adunat o întoarcem de multe ori împotriva noastră. Atâta timp cât adunăm acuzele și facem un dușman din celălalt om, facem să crească violența.
  5. Demonul tristeții ne îndeamnă la o tristețe fără sfârșit, paralizantă. Există tristețe de care avem nevoie, pentru a ne putea prelucra pierderile suferite. Pentru ca să putem accepta ceea ce este ireversibil. Pentru a putea începe doliul și pentru a-l putea termina. Dar duhul tristeții ne îndeamnă la o asemenea resemnare și lipsă de perspectivă cu care  ușor începem să ne obișnuim și chiar dacă am putea nu vom renunța.
  6. Se pare că omul de azi ajunge ușor sub influența acestui demon, pe care pustnicii deșertului îl numeau akedia și care era foarte răspândit printre călugări. Foarte ușor putem deveni victime abătute, pline de complexe și de indiferență. Dorim să plecăm de unde suntem spre ceva care nu există. De noi depinde cât spațiu acordăm acestor sentimente rele, cât de mult ne afundăm în gol și amărăciune. Cât de mult ne ținem departe de plictiseală și de lâncezeală. Putem decide singuri dacă vom considera realitate pesimismul sau vom da încredere speranței.
  7. Demonul dorinței de afirmare ne atinge atunci când căutăm aprecierea oamenilor. Atunci când ne întristăm pentru că oamenii nu observă reușitele și împlinirile noastre. Există în noi o dorință sănătoasă de afirmare. Dar , cât de frumos este atunci când uităm de noi înșine!
  8. Demonul mândriei ne îndeamnă să ne atribuim nouă înșine existența,priceperea; și capacitățile noastre; ca să ne considerăm mai superiori decât ceilalți; ca să-i subestimăm pe ceilalți.

Totuși ceea ce avem în  comun este:

1 Şi eu sunt un om muritor asemenea tuturor,

descendent al primului plăsmuit din pământ,

modelat ca trup în sânul mamei,

2 constituit timp de zece luni în sânge din sămânța unui bărbat

și din plăcerea care însoțește somnul.

3 Și eu, când m-am născut, am respirat aerul comun

și am căzut pe pământ cu aceeași suferință,

primul meu sunet fiind un plâns asemănător cu al tuturor.

4 Crescut în scutece și cu griji.

5 Niciunul dintre regi nu a avut un alt început al vieții.

6 Una este intrarea tuturor în viață și asemănătoare este ieșirea.”

(Înțelepciunnii 7,1-6)

Nu suntem expuși fără a ne putea împotrivi nici unui demon. Nu suntem constrânși. De cele mai multe ori avem posibilitatea de a alege. Avem o anumită libertate în a fi de acord cu îndemnul sau nu.

(Din ”Ahol otthon vagy” ,- Mustó Péter SJ, Hári Ildikó SSND, Bp.2017, pag. 87-93)