Papa Francisc. Mesaj la Ziua misiunilor 2018: ”Cu tinerii, să ducem tuturor Evanghelia”

”Fiecare bărbat şi femeie, mai înainte de a avea o misiune, este o misiune; nimeni nu este atât de
sărac încât să nu poată da ceea ce are, dar încă mai înainte ceea ce este”.
Dragi tineri, împreună cu voi doresc să medităm asupra misiunii pe care Isus ne-a încredinţat-o.
Adresându-mă vouă, intenţionez să-i includ pe toţi creştinii care trăiesc în Biserică aventura
existenţei lor ca fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce mă determină să vorbesc tuturor, dialogând cu voi,
este certitudinea că credinţa creştină rămâne mereu tânără când se deschide la misiunea pe care
Cristos ne-o încredinţează. "Misiunea revigorează credinţa" (enc. Redemptoris missio, 2), scria
sfântul Ioan Paul al II-lea, un papă care-i iubea atât de mult pe tineri şi li s-a dedicat mult lor.
Ocazia Sinodului pe care-l vom celebra la Roma în luna octombrie, lună misionară, ne oferă
oportunitatea de a înţelege mai bine, în lumina credinţei, ceea ce Domnul Isus vrea să vă spună
vouă tinerilor şi, prin voi, comunităţilor creştine.
Fiecare bărbat şi femeie este o misiune şi acesta este motivul pentru care ajunge să trăiască pe
pământ. A fi atraşi şi a fi trimişi sunt cele două mişcări pe care inima noastră, mai ales când este
tânără ca vârstă, le simte ca forţe interioare ale iubirii care promit viitor şi împing înainte existenţa
noastră. Nimeni nu simte asemenea tinerilor cât de mult viaţa erupe şi atrage. A trăi cu bucurie
propria responsabilitate pentru lume este o mare provocare. Cunosc bine luminile şi umbrele
faptului de a fi tineri şi dacă mă gândesc la tinereţea mea şi la familia mea, îmi amintesc de
intensitatea speranţei pentru un viitor mai bun. Faptul de a ne afla în această lume nu prin decizia
noastră ne face să intuim că există o iniţiativă care ne precede şi ne face să existăm. Fiecare dintre
noi este chemat să gândească la această realitate: "Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru
aceasta mă aflu în această lume" (ex. ap. Evangelii gaudium, 273).
Biserica, vestind ceea ce a primit în dar (cf. Mt 10,8; Fap 3,6), poate împărtăşi cu voi, tinerii, calea
şi adevărul care conduc la sensul trăirii pe acest pământ. Isus Cristos, care a murit și a pentru noi,
se oferă libertăţii noastre şi o provoacă să caute, să descopere şi să vestească acest sens adevărat şi
deplin. Dragi tineri, nu vă fie teamă de Cristos şi de Biserica sa! În ei se află comoara care umple
viaţa de bucurie. Vă spun asta din experienţă: graţie credinţei am găsit fundamentul viselor mele şi
forţa de a le realiza. Am văzut multe suferinţe, multe forme de sărăcie care desfigurează feţele
atâtor fraţi şi surori. Şi totuşi, pentru cel care stă cu Isus, răul este o provocare de a iubi tot mai
mult. Mulţi bărbaţi şi femei, mulţi tineri s-au dăruit pe ei înşişi cu generozitate, uneori până la
martiriu, din iubire faţă de Evanghelie în slujba fraţilor. De la crucea lui Isus învăţăm logica divină
a oferirii de noi înşine (cf. 1Cor 1,17-25) ca vestire a Evangheliei pentru viaţa lumii (cf. In 3,16). A
fi înflăcăraţi de iubirea lui Cristos îl consumă pe cel care arde şi îl face să crească, îl luminează şi îl
încălzeşte pe cel care este iubit (cf. 2Cor 5,14). La şcoala Sfinţilor, care ne deschid spre orizonturile
vaste ale lui Dumnezeu, vă invit să vă întrebaţi în orice împrejurare: "Ce ar face Cristos în locul
meu?".
Şi voi, tinerii, prin Botez sunteţi mădulare vii ale Bisericii şi împreună avem misiunea de a duce
tuturor Evanghelia. Voi îmbobociţi la viaţă. A creşte în harul credinţei transmise nouă prin
sacramentele Bisericii ne implică într-un curent de generaţii de martori, în care înţelepciunea celui
care are experienţă devine mărturie şi încurajare pentru cel care se deschide spre viitor. Şi noutatea
tinerilor devine, la rândul său, sprijin şi speranţă pentru cel care este aproape de țelul drumului său.
În convieţuirea diferitelor vârste ale vieţii, misiunea Bisericii construieşte punţi inter-generaţionale,
în care credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele constituie factori de unire profundă.

Această transmitere a credinţei, inimă a misiunii Bisericii, are loc aşadar prin "contagierea" iubirii,
unde bucuria şi entuziasmul exprimă sensul regăsit şi plinătatea vieţii. Răspândirea credinţei prin
atracţie cere inimi deschise, dilatate de iubire. Nu este posibil să se pună limite iubirii: iubirea este
tare ca moartea (cf. Ct 8,6). Şi această expresie generează întâlnirea, mărturia, vestirea; generează
împărtăşirea în caritate cu toţi cei care, departe de credinţă, se arată indiferenţi faţă de ea, uneori
adversari şi contrari. Ambientele umane, culturale şi religioase încă străine de Evanghelia lui Isus şi
de prezenţa sacramentală a Bisericii reprezintă periferiile extreme, "marginile pământului" spre
care, încă de la Paştele lui Isus, sunt trimişi discipolii săi misionari, cu certitudinea că îl au mereu
cu ei pe Domnul lor (cf. Mt 28,20; Fap 1,8). În aceasta constă ceea ce numim «missio ad gentes».
Periferia cea mai dezolată a umanităţii care are nevoie de Cristos este indiferenţa faţă de credinţă
sau chiar ura împotriva plinătăţii divine a vieţii. Orice sărăcie materială şi spirituală, orice
discriminare a fraţilor şi surorilor este întotdeauna o consecinţă a refuzării lui Dumnezeu şi a iubirii
sale.
Marginile pământului, dragi tineri, sunt pentru voi astăzi foarte relative şi tot mai uşor "navigabile".
Lumea digitală, reţelele sociale care ne impregnează şi ne parcurg, diluează graniţele, şterg hotarele
și distanţele, reduc diferenţele. Totul pare la îndemână, totul atât de apropiat şi imediat. Şi totuşi,
fără darul vieţilor noastre vom putea avea mii de contacte dar nu vom fi cufundaţi niciodată într-o
adevărată comuniune de viaţă. Misiunea până la marginile pământului cere dăruire de noi înşine în
vocaţia dăruită nouă de Cel care ne-a pus pe acest pământ (cf. Lc 9,23-25). Aş îndrăzni să spun că
pentru un tânăr care vrea să-l urmeze pe Cristos esenţialul este căutarea şi adeziunea la propria
vocaţie.
Mulţumesc tuturor realităţilor bisericești care vă permit să-l întâlniţi personal pe Cristos viu în
Biserica sa: parohiile, asociaţiile, mişcările, comunităţile călugăreşti, diferitele expresii ale slujirii
misionare. Mulți tineri găsesc în voluntariatul misionar o formă pentru a-i sluji pe "cei mai mici"
(cf. Mt 25,40), promovând demnitatea umană şi mărturisind bucuria de a iubi şi de a fi creştini.
Aceste experienţe bisericești fac în aşa fel încât formarea fiecăruia să nu fie numai pregătire pentru
propriul succes profesional, ci să dezvolte şi să îngrijească un dar al Domnului pentru a-i sluji mai
bine pe alţii. Aceste forme lăudabile de slujire misionară temporară sunt un început rodnic şi, în
discernământul vocaţional, vă pot ajuta să vă decideţi pentru dăruirea totală de voi înşivă ca
misionari.
Din inimi tinere s-au născut Operele Misionare Pontificale pentru a susţine vestirea Evangheliei la
toate neamurile, contribuind la creşterea umană şi culturală a multor popoare însetate de Adevăr.
Rugăciunile şi ajutoarele materiale, care sunt dăruite şi împărţite cu generozitate prin Operele
Misionare Pontificale, ajută Sfântul Scaun să facă în aşa fel încât aceia care primesc pentru propria
necesitate să poată, la rândul lor, să fie capabili să dea mărturie în propriul ambient. Nimeni nu este
aşa de sărac încât să nu poată da ceea ce are, dar încă mai înainte ceea ce este. Îmi place să repet
îndemnul pe care l-am adresat tinerilor chilieni: "Să nu crezi niciodată că nu ai nimic de dat sau că
nu ai nevoie de nimeni. Mulţi oameni au nevoie de tine, gândeşte-te la asta! Fiecare dintre voi să se
gândească în inima sa: mulţi oameni au nevoie de mine" (Sanctuarul din Maipu, 17 ianuarie 2018).
Dragi tineri, în luna misionară octombrie, în care se va desfăşura Sinodul dedicat vouă, va fi o altă
ocazie pentru a ne face discipoli misionari tot mai pasionaţi faţă de Isus şi misiunea sa, până la
marginile pământului. Mariei, Regina apostolilor, sfinţilor Francisc Xaveriu şi Tereza a Pruncului
Isus, fericitului Paul Manna, le cer să mijlocească pentru noi toţi şi să ne însoţească mereu». 19
octombrie 2018, 12:36