Email: birou@prclugoj.ro   Tel / Fax: 0256 351 758  Tel: 256 353 487

Papa Francisc. Mesaj la Ziua misiunilor 2018: ”Cu tinerii, să ducem tuturor Evanghelia”

archive

Home octombrie 2018

Exemple

”Fiecare bărbat şi femeie, mai înainte de a avea o misiune, este o misiune; nimeni nu este atât de
sărac încât să nu poată da ceea ce are, dar încă mai înainte ceea ce este”.
Dragi tineri, împreună cu voi doresc să medităm asupra misiunii pe care Isus ne-a încredinţat-o.
Adresându-mă vouă, intenţionez să-i includ pe toţi creştinii care trăiesc în Biserică aventura
existenţei lor ca fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce mă determină să vorbesc tuturor, dialogând cu voi,
este certitudinea că credinţa creştină rămâne mereu tânără când se deschide la misiunea pe care
Cristos ne-o încredinţează. "Misiunea revigorează credinţa" (enc. Redemptoris missio, 2), scria
sfântul Ioan Paul al II-lea, un papă care-i iubea atât de mult pe tineri şi li s-a dedicat mult lor.
Ocazia Sinodului pe care-l vom celebra la Roma în luna octombrie, lună misionară, ne oferă
oportunitatea de a înţelege mai bine, în lumina credinţei, ceea ce Domnul Isus vrea să vă spună
vouă tinerilor şi, prin voi, comunităţilor creştine.
Fiecare bărbat şi femeie este o misiune şi acesta este motivul pentru care ajunge să trăiască pe
pământ. A fi atraşi şi a fi trimişi sunt cele două mişcări pe care inima noastră, mai ales când este
tânără ca vârstă, le simte ca forţe interioare ale iubirii care promit viitor şi împing înainte existenţa
noastră. Nimeni nu simte asemenea tinerilor cât de mult viaţa erupe şi atrage. A trăi cu bucurie
propria responsabilitate pentru lume este o mare provocare. Cunosc bine luminile şi umbrele
faptului de a fi tineri şi dacă mă gândesc la tinereţea mea şi la familia mea, îmi amintesc de
intensitatea speranţei pentru un viitor mai bun. Faptul de a ne afla în această lume nu prin decizia
noastră ne face să intuim că există o iniţiativă care ne precede şi ne face să existăm. Fiecare dintre
noi este chemat să gândească la această realitate: "Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru
aceasta mă aflu în această lume" (ex. ap. Evangelii gaudium, 273).
Biserica, vestind ceea ce a primit în dar (cf. Mt 10,8; Fap 3,6), poate împărtăşi cu voi, tinerii, calea
şi adevărul care conduc la sensul trăirii pe acest pământ. Isus Cristos, care a murit și a pentru noi,
se oferă libertăţii noastre şi o provoacă să caute, să descopere şi să vestească acest sens adevărat şi
deplin. Dragi tineri, nu vă fie teamă de Cristos şi de Biserica sa! În ei se află comoara care umple
viaţa de bucurie. Vă spun asta din experienţă: graţie credinţei am găsit fundamentul viselor mele şi
forţa de a le realiza. Am văzut multe suferinţe, multe forme de sărăcie care desfigurează feţele
atâtor fraţi şi surori. Şi totuşi, pentru cel care stă cu Isus, răul este o provocare de a iubi tot mai
mult. Mulţi bărbaţi şi femei, mulţi tineri s-au dăruit pe ei înşişi cu generozitate, uneori până la
martiriu, din iubire faţă de Evanghelie în slujba fraţilor. De la crucea lui Isus învăţăm logica divină
a oferirii de noi înşine (cf. 1Cor 1,17-25) ca vestire a Evangheliei pentru viaţa lumii (cf. In 3,16). A
fi înflăcăraţi de iubirea lui Cristos îl consumă pe cel care arde şi îl face să crească, îl luminează şi îl
încălzeşte pe cel care este iubit (cf. 2Cor 5,14). La şcoala Sfinţilor, care ne deschid spre orizonturile
vaste ale lui Dumnezeu, vă invit să vă întrebaţi în orice împrejurare: "Ce ar face Cristos în locul
meu?".
Şi voi, tinerii, prin Botez sunteţi mădulare vii ale Bisericii şi împreună avem misiunea de a duce
tuturor Evanghelia. Voi îmbobociţi la viaţă. A creşte în harul credinţei transmise nouă prin
sacramentele Bisericii ne implică într-un curent de generaţii de martori, în care înţelepciunea celui
care are experienţă devine mărturie şi încurajare pentru cel care se deschide spre viitor. Şi noutatea
tinerilor devine, la rândul său, sprijin şi speranţă pentru cel care este aproape de țelul drumului său.
În convieţuirea diferitelor vârste ale vieţii, misiunea Bisericii construieşte punţi inter-generaţionale,
în care credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele constituie factori de unire profundă.

Această transmitere a credinţei, inimă a misiunii Bisericii, are loc aşadar prin "contagierea" iubirii,
unde bucuria şi entuziasmul exprimă sensul regăsit şi plinătatea vieţii. Răspândirea credinţei prin
atracţie cere inimi deschise, dilatate de iubire. Nu este posibil să se pună limite iubirii: iubirea este
tare ca moartea (cf. Ct 8,6). Şi această expresie generează întâlnirea, mărturia, vestirea; generează
împărtăşirea în caritate cu toţi cei care, departe de credinţă, se arată indiferenţi faţă de ea, uneori
adversari şi contrari. Ambientele umane, culturale şi religioase încă străine de Evanghelia lui Isus şi
de prezenţa sacramentală a Bisericii reprezintă periferiile extreme, "marginile pământului" spre
care, încă de la Paştele lui Isus, sunt trimişi discipolii săi misionari, cu certitudinea că îl au mereu
cu ei pe Domnul lor (cf. Mt 28,20; Fap 1,8). În aceasta constă ceea ce numim «missio ad gentes».
Periferia cea mai dezolată a umanităţii care are nevoie de Cristos este indiferenţa faţă de credinţă
sau chiar ura împotriva plinătăţii divine a vieţii. Orice sărăcie materială şi spirituală, orice
discriminare a fraţilor şi surorilor este întotdeauna o consecinţă a refuzării lui Dumnezeu şi a iubirii
sale.
Marginile pământului, dragi tineri, sunt pentru voi astăzi foarte relative şi tot mai uşor "navigabile".
Lumea digitală, reţelele sociale care ne impregnează şi ne parcurg, diluează graniţele, şterg hotarele
și distanţele, reduc diferenţele. Totul pare la îndemână, totul atât de apropiat şi imediat. Şi totuşi,
fără darul vieţilor noastre vom putea avea mii de contacte dar nu vom fi cufundaţi niciodată într-o
adevărată comuniune de viaţă. Misiunea până la marginile pământului cere dăruire de noi înşine în
vocaţia dăruită nouă de Cel care ne-a pus pe acest pământ (cf. Lc 9,23-25). Aş îndrăzni să spun că
pentru un tânăr care vrea să-l urmeze pe Cristos esenţialul este căutarea şi adeziunea la propria
vocaţie.
Mulţumesc tuturor realităţilor bisericești care vă permit să-l întâlniţi personal pe Cristos viu în
Biserica sa: parohiile, asociaţiile, mişcările, comunităţile călugăreşti, diferitele expresii ale slujirii
misionare. Mulți tineri găsesc în voluntariatul misionar o formă pentru a-i sluji pe "cei mai mici"
(cf. Mt 25,40), promovând demnitatea umană şi mărturisind bucuria de a iubi şi de a fi creştini.
Aceste experienţe bisericești fac în aşa fel încât formarea fiecăruia să nu fie numai pregătire pentru
propriul succes profesional, ci să dezvolte şi să îngrijească un dar al Domnului pentru a-i sluji mai
bine pe alţii. Aceste forme lăudabile de slujire misionară temporară sunt un început rodnic şi, în
discernământul vocaţional, vă pot ajuta să vă decideţi pentru dăruirea totală de voi înşivă ca
misionari.
Din inimi tinere s-au născut Operele Misionare Pontificale pentru a susţine vestirea Evangheliei la
toate neamurile, contribuind la creşterea umană şi culturală a multor popoare însetate de Adevăr.
Rugăciunile şi ajutoarele materiale, care sunt dăruite şi împărţite cu generozitate prin Operele
Misionare Pontificale, ajută Sfântul Scaun să facă în aşa fel încât aceia care primesc pentru propria
necesitate să poată, la rândul lor, să fie capabili să dea mărturie în propriul ambient. Nimeni nu este
aşa de sărac încât să nu poată da ceea ce are, dar încă mai înainte ceea ce este. Îmi place să repet
îndemnul pe care l-am adresat tinerilor chilieni: "Să nu crezi niciodată că nu ai nimic de dat sau că
nu ai nevoie de nimeni. Mulţi oameni au nevoie de tine, gândeşte-te la asta! Fiecare dintre voi să se
gândească în inima sa: mulţi oameni au nevoie de mine" (Sanctuarul din Maipu, 17 ianuarie 2018).
Dragi tineri, în luna misionară octombrie, în care se va desfăşura Sinodul dedicat vouă, va fi o altă
ocazie pentru a ne face discipoli misionari tot mai pasionaţi faţă de Isus şi misiunea sa, până la
marginile pământului. Mariei, Regina apostolilor, sfinţilor Francisc Xaveriu şi Tereza a Pruncului
Isus, fericitului Paul Manna, le cer să mijlocească pentru noi toţi şi să ne însoţească mereu». 19
octombrie 2018, 12:36

Read More →
Exemple

Papa Ioan al XXIII-lea s-a născut ca Angelo Giuseppe Roncalli, în Sotto il
Monte, Italia, în Dieceza de Bergamo, la 25 noiembrie 1881. A fost al
patrulea din cei 14 copii din familie.
a fost ales Papă, pe 28 octombrie 1958, luându-şi numele de Ioan al XXIII-
lea.
A convocat Sinodul pentru Roma, a înfiinţat Comisia de Revizuire a
Codului de Drept Canonic şi a convocat Conciliul Vatican II
Papa Ioan al XXIII-lea a murit în seara zilei de 3 iunie 1963, într-un spirit
de profundă încredere în Isus şi tânjind după îmbrăţişarea Sa.
A fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea la 3 septembrie 2000 (împreună
cu Papa Pius al IX-lea). Sărbătoarea sa liturgică este pe 11 octombrie, ziua
de deschidere a Conciliului Vatican II.
Cum să urmăm drumul spiritual al Papei Ioan XXIII [56]
1. Să trăim cu un optimism sacru. El trăia cu bucurie fiecare clipă,
respingând vocile „profeţilor morţii, care prevăd mereu dezastre, ca şi cum
sfârşitul lumii ar fi chiar acum”.
2. Să cerem altora să se roage pentru noi. Când a aflat că va fi creat
Cardinal, a scris familiei să se roage pentru el, „cerând lui Dumnezeu să îl
facă un Cardinal bun, iubitor de pace şi blând”. Ori de câte ori avem de luat
o decizie dificilă sau viaţa ne scoate înainte provocări dure, să cerem celor
apropiaţi să se roage pentru noi.
3. Să reducem pe cât posibil criticile. „Să observi totul, să treci cu vederea
multe, să corectezi puţin” – aceasta era filosofia sa. Haideţi să criticăm mai
puţin: vom fi mai fericiţi şi noi, şi familia, şi prietenii noştri.
4. Să practicăm stăpânirea de sine. Papa Ioan al XXIII-lea spunea: „Îmi
stă în caracter să vorbesc prea mult. Să fii gata să vorbeşti – acesta este într-
adevăr darul Domnului, dar trebuie folosit cu grijă şi respect, cu moderaţie,
astfel încât cuvintele să fie binevenite şi nu plictisitoare”.
5. Să citim biografii ale celor care au dus o viaţă spirituală. Aceasta este
una din cele mai profitabile căi prin care putem evolua spiritual. Papa Ioan
al XXIII-lea avea o mare admiraţie pentru Sf. Francisc de Sales, pe care îl
considera „cel mai blând dintre sfinţi” şi o „magnifică figură” a creştinătăţii.
„Am citit de multe, multe ori viaţa lui” – notase în jurnalul său.

6. Să punem în practică ceea ce predicăm. Să fim un model de integritate:
„Sunt foarte atent să nu pretind niciodată de la alţii ceea ce nu fac eu
însumi”, scria Papa Ioan al XXIII-lea în jurnalul personal.
7. Să fim buni: iată deviza de o viaţă a Papei Ioan XXIII. „Orice relaţie cu
ceilalţi trebuie să fie întotdeauna marcată de demnitate, simplitate şi
bunătate, o bunătate strălucitoare şi senină”.
8. Să fim atenţi la noi înşine. Papa Ioan al XXIII-lea şi-a făcut de-a lungul
întregii sale vieţi, zilnic, sincer şi profund, examenul de conştiinţă iar la
interval scurte, un examen general de conştiinţă. La un moment dat, scria în
jurnalul său: „După ce mi-am făcut examenul general al comportamentului
din cursul acestor zile, mi-am dat seama că am motive să roşesc şi să mă
simt umil”.
9. Aminteşte-ţi că ai rolul de model. Suntem mereu în văzul familiei,
prietenilor, colegilor, vecinilor, cunoştinţelor. Să îi influenţăm pozitiv.
„Învăţăm comportamentul creştin în domeniile sociale şi economice
acţionând realmente în mod creştin în aceste domenii”.
10. Nu te lua prea în serios. La câteva zile după alegerea sa în Scaunul
Pontifical, familia a venit într-o audienţă specială. Erau cu toţii timizi şi
emoţionaţi şi au scăpat pe jos darurile aduse: pâine de ţară, şuncă şi vin,
totul a căzut pe podea. Papa le-a surâs şi i-a îmbrăţişat cu lacrimi în ochi:
„Nu vă fie frică, tot eu sunt”. Iar lecţia lui pentru noi este: „Nu te lua tu
singur prea în serios”.
Cuvinte de înţelepciune ale Papei Ioan al XXIII-lea
Născut sărac, dar din oameni de onoare şi smeriţi, sunt mândru să mor
sărac.
Sentimentul micimii şi nimicniciei mele mi-a fost întotdeauna un bun
tovarăş de drum.
Adesea mi se întâmplă să mă trezesc în puterea nopţii, cu gândul la o
problemă serioasă şi în cele din urmă mă hotărăsc să-i cer sfat Papei. După
care, mă trezesc complet şi îmi aduc aminte că eu sunt Papa.
Mai uşor este pentru un tată să aibă copii, decât pentru copii să aibă un tată
cu adevărat.
Uitaţi-vă nu la fricile, ci la speranţele şi visele voastre. Nu vă gândiţi la
frustrări, ci la tot potenţialul vostru care aşteaptă să-şi găsească împlinirea.
Nu vă gândiţi la ceea ce aţi încercat să faceţi şi aţi dat greş, ci la tot ceea ce

puteţi încă să faceţi.
Oamenii sunt ca vinul: odată cu vârsta, unii se oţetesc, dar cei buni devin şi
mai buni.
Un om al păcii face mult mai mult bine decât unul învăţat.
Pacea adevărată şi de durată a naţiunilor nu constă în egalitatea forţelor
armate, ci numai în încrederea reciprocă.
Biserica Catolică trebuie să se aplece acum asupra îndatoririlor sale cu calm
şi generozitate, iar voi trebuie să aveţi grijă de ea cu atenţie mereu nouă şi
plină de iubire.
Conciliul care începe acum se revarsă în Biserică precum zorii zilei,
prevestind o strălucitoare lumină.
Rugăciunea înseamnă înălţarea minţii la Dumnezeu – iată ce anume trebuie
să ne amintim mereu. Cuvintele contează mai puţin.
Omenirea este o mare, o imensă familie… Se vede aceasta după ceea ce
simţim în inimă la Crăciun.
Dumnezeu a creat umbrele tocmai ca să scoată mai bine în evidenţă lumina.

Read More →