Comunicat al Conferinței Episcopale din România

 

Bucureşti, 40 / 27.03.2020

Iubiţi fraţi şi surori,
dragi preoţi şi persoane consacrate,
După ce s-a confirmat şi în ţara noastră prezenţa noului coronavirus (Covid-19), existând persoane infectate sau suspecte de infecţie şi izolate, ascultând sfaturile specialiştilor în domeniul medical, recomandăm  respectarea şi aplicarea măsurilor de prevenţie şi limitare a răspândirii acestui virus. Măsurile  recomandate vizează atât persoanele individuale cât şi comunităţile în care avem contact cu alţi oameni, în bisericile parohiale şi orice alt loc de cult, precum şi toate structurile aflate sub  organizarea şi coordonarea noastră – şcoli, case de copii, case de bătrâni, centre de zi, centre pastorale, centre culturale, etc..
În sensul celor de mai sus:
* în biserici şi lăcaşe de cult, pentru a evita atingerea aghiazamatarelor, li se recomandă credincioşilor să renunţe la gestul însemnării cu apă binecuvântată;
* la celebrarea Sfintei Liturghii, se recomandă să se renunţe la a mai da mâna cu ceilalţi participanţi; în acest sens, preotul celebrant va omite invitaţia „Dăruiţi-vă pacea”, înainte de Împărtăşanie în ritul latin;
* la celebrări liturgice şi alte ocazii, în actul de venerare al diferitelor relicve – Relicva Sfintei Cruci în Postul Mare, preoţii/diaconii vor binecuvânta credincioşii cu recliva, evitând contactul direct al credincioşilor cu relicvarul (prin atingere sau sărutare)
* înaintea fiecărei celebrări liturgice, nu doar preoţii, ci şi ministranţii şi sacristanii au obligaţia de a se spăla pe mâini;
* se recomandă ca persoanele vârstnice şi cele vulnerabile din punct de vedere medical (diabet, boli cardiovasculare, respiratorii, hepatice etc), dar şi cei care prezintă simptone de răceală să evite prezenţa în biserici şi capele la momentele de rugăciune comunitară. Această categorie de credincioşi mai expusă la infecţii, în limita posibilităţilor de transmisie, pot participa la celebrările liturgice prin intermediul canalelor media catolice (Radio Maria, ş.a.).
* preoţii care efectuează vizitarea bolnavilor să ia toate măsurile de precauţie, pentru ca astfel de vizite să nu poată fi surse de transmitere a unor infecţii către cei vizitaţi.
* la organizarea diferitelor programe, mai ales cele care reunesc un număr mai mare de persoane – copii, tineri, vârstici, personae vulnerabile, să manifestăm prudenţă, pentru a evita expunerea persoanelor la riscurile unei îmbolnăviri.
Toate aceste recomandări comunitar-liturgice se adaugă măsurilor de prevenţie indicate deja de autorităţi: spălarea des pe mâini, cu săpun, folosirea de dezinfectat; evitarea atingerii feţei cu mâinile nedezinfectate; autoizolarea şi avizarea autorităţilor sanitare în cazul prezenţei simptomelor de răceală sau a intrării în contact cu persoane bolnave.
Respectarea recomandărilor autorităţilor statului privind Covid-19 nu este doar o obligaţie civilă, dar şi una morală şi creştinească, dictată de binele comun, grija faţă de aproapele şi preţuirea vieţii.
În această perioadă care coincide cu începutul Postului Mare, să ne rugăm pentru toţi cei bolnavi şi pentru familiile lor, pentru personalul medical implicat, pentru toţi cei care oferă asistenţă şi se dedică stopării răspândirii acestui virus.
Încrezător în ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor şi Maica milostivirii, invocăm asupra tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu.   + Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București ,Preşedintele Comisiei pentru Operatorii Sanitaridin cadrul Conferinţei Episcopilor din România