Evanghelia Zilei 26. 08. 2020

EVANGHELIA
Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,28-33
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 28 „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! 29 Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. 30 Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. 31 Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. 32 Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. 33 Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”.