Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc despre Europa

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc despre Europa, adresată Eminenței Sale
cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat (27 octombrie 2020)
Scrisoarea pe care Sfântul Părinte a adresat-o Eminenței Sale secretarul de stat
cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Comisiei Episcopatelor din Uniunea
Europeană (COMECE), a celei de-a 50-a aniversări a relațiilor diplomatice
dintre Sfântul Scaun şi Uniunea Europeană şi a celei de-a 50-a aniversări a
prezenței Sfântului Scaun ca observator permanent la Consiliul European.
Concomitent cu aceste aniversări, era programată, în zilele de 28-30 octombrie,
o vizită a cardinalului Parolin la Bruxelles, care a fost anulată din cauza
agravării urgenței sanitare. Se prevede ca întâlnirile cu autoritățile Uniunii
Europene şi cu membrii din COMECE să se poată desfășura în video-conectare.
Eminenţa Voastră,
În anul curent, Sfântul Scaun şi Biserica din Europa celebrează câteva aniversări
semnificative. De fapt, în urmă cu cincizeci de ani s-a concretizat colaborarea
între Sfântul Scaun şi instituţiile europene apărute după al doilea război
mondial, cu stabilirea de relaţii diplomatice cu acele Comunităţi Europene şi cu
prezența Sfântului Scaun ca observator la Consiliul Europei. După aceea, în
1980 a luat naștere Comisia Episcopatelor Comunităţilor Europene (COMECE),
la care participă cu un delegat propriu toate Conferințele Episcopale din statele
membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a favoriza „o colaborare mai
strânsă între aceste episcopate, în privința problemelor pastorale legate cu
dezvoltarea competenţelor şi a activităților Uniunii” [1] . Anul acesta s-a celebrat
şi a 70-a aniversare a Declarației Schuman, un eveniment de importanță capitală
care a inspirat drumul lung de integrare a continentului, permițând să
depășească ostilităţile produse de cele două conflicte mondiale.
În lumina acestor evenimente, Sfântul Scaun are în program în curând vizite
semnificative la autoritățile Uniunii Europene, la Adunarea Plenară a COMECE
şi la autoritățile Consiliului Europei, în vederea cărora consider necesar să
împărtășesc cu dumneavoastră câteva reflecții despre viitorul acestui continent,
care îmi este deosebit de drag, nu numai datorită originilor familiale, ci şi
datorită rolului central pe care el l-a avut şi consider că trebuie să-l mai aibă,
deşi cu accente diferite, în istoria umanității.
Acest rol devine şi mai relevant în contextul de pandemie prin care trecem. De
fapt, proiectul european apare ca voinţă de a pune capăt diviziunilor din trecut.

Se naște din conştiinţa că împreună şi uniţi putem să fim mai puternici, că
„unitatea este superioară conflictului” [2]  şi că solidaritatea poate să fie „un stil
de construire a istoriei, un cadru vital în care conflictele, tensiunile şi opoziţiile
pot ajunge la o unitate pluriformă care generează viaţă nouă” [3] . În timpul
nostru care „dă semn de întoarcere înapoi” [4] , în care tot mai mult prevalează
ideea de a face singuri, pandemia constituie ca o cumpănă a apelor care
constrânge la realizarea unei alegeri: ori se continuă pe calea întreprinsă în
ultimul deceniu, însuflețită de ispita faţă de autonomie, mergând în
întâmpinarea a crescânde neînțelegeri, contrapoziții şi conflicte; ori se
redescoperă acel „drum al fraternității”, care fără îndoială a inspirat şi a
însuflețit pe părinţii fondatori ai Europei moderne, pornind chiar de la Robert
Schuman.
În reportajele europene din ultimele luni, pandemia a scos în evidență toate
acestea: ispita de a face singuri, căutând soluții unilaterale la o problemă care
depășește granițele statelor, dar, grație marelui spirit de mediere care
caracterizează Instituţiile europene, şi dorința de a parcurge cu convingere
„drumul fraternității” care este şi „drumul solidarității”, punând în joc
creativitate şi inițiative noi.
Totuşi, pașii făcuți au nevoie să se consolideze, pentru a evita ca stimulentele
centrifuge să recapete forță. Așadar, răsună astăzi actuale mai mult ca oricând
cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea le-a rostit în Actul europeist de la
Santiago de Compostella: Europa „regăseşte-te pe tine însăși, fii tu însăţi” [5] .
Într-un timp de schimbări rapide există riscul de a pierde propria identitate, în
special când ajung să lipsească valori împărtășite pe care să se întemeieze
societatea.
Așadar, Europei aş vrea să spun: tu, care ai fost de-a lungul secolelor forjă de
idealuri şi acum pare că pierzi elanul tău, nu te opri ca să priveşti la trecutul tău
ca la un album de amintiri. În timp, chiar şi amintirile cele mai frumoase se
pierd şi se ajunge să nu mai fie amintite. Mai devreme sau mai târziu ne dăm
seama că trăsăturile propriei fețe se evaporează, ne simţim obosiți şi trudiţi în
trăirea timpului prezent şi cu puțină speranţă în privirea la viitor. Fără elan ideal
ne redescoperim după aceea fragili şi dezbinaţi şi mai înclinați să dăm frâul
liber plângeri şi să ne lăsăm atrași de cel care face din plângere şi din diviziune
un stil de viaţă personală, socială şi politică.

Europa, regăseşte-te pe tine însăţi! Așadar, regăseşte idealurile tale care au
rădăcini profunde. Fii tu însăţi! Nu-ți fie frică de istoria ta milenară care este o
fereastră mai degrabă spre viitor decât spre trecut. Nu-ți fie frică de nevoia ta de
adevăr care din Grecia antică a îmbrățișat pământul, scoțând la lumină
întrebările cele mai profunde ale fiecărei fiinţe umane; de nevoia ta de dreptate
care s-a dezvoltat din dreptul roman şi a devenit în timp respect faţă de fiecare
ființă umană şi faţă de drepturile sale; de nevoia ta de veșnicie, îmbogățită de
întâlnirea cu tradiția iudeo-creştină, care se oglindește în patrimoniul tău de
credinţă, de artă şi de cultură.
Astăzi, în timp ce în Europa atâția se întreabă cu neîncredere despre viitorul lor,
mulţi o privesc cu speranţă, convinși că ea încă mai are ceva de oferit lumii şi
omenirii. Este aceeaşi încredere care l-a inspirat pe Robert Schuman, conștient
că „contribuția pe care o Europă organizată şi vitală poate s-o aducă civilizației
este indispensabilă pentru menținerea de relaţii paşnice” [6] . Este aceeaşi
încredere pe care o putem avea noi, pornind de la valori împărtășite şi
înrădăcinate în istoria şi în cultura de pe acest pământ.
Așadar, ce Europă visăm pentru viitor? În ce constă contribuția sa originală? În
lumea actuală, nu este vorba de a recupera o hegemonie politică sau o
„centralitate geografică”, nici nu este vorba de a elabora soluții inovatoare la
problemele economice şi sociale. Originalitatea europeană se află înainte de
toate în concepția sa despre om şi despre realitate; în capacitatea sa de
întreprindere şi în solidaritatea sa activă.
Așadar, visez o Europă prietenă a persoanei şi a persoanelor. Un pământ în care
demnitatea fiecăruia să fie respectată, în care persoana să fie o valoare în sine şi
nu obiectul unui calcul economic şi un bun de comerț. Un pământ care ocrotește
viaţa în fiecare clipă a ei, de când apare invizibilă în sânul matern până la
sfârşitul său natural, pentru că nicio ființă umană nu este stăpân al vieţii, al
propriei vieți sau a altuia. Un pământ care favorizează munca drept mijloc
privilegiat pentru creșterea personală şi pentru edificarea bunului comun, creând
oportunități de muncă în special pentru cei mai tineri. A fi prieteni ai persoanei
înseamnă a-i favoriza instruirea şi dezvoltarea culturală. Înseamnă a-l proteja pe
cel care este mai fragil şi slab, în special bătrânii, bolnavii care au nevoie de
îngrijiri scumpe şi cei cu dizabilități. A fi prieteni ai persoanei înseamnă a-i
proteja drepturile, dar şi a-i aminti obligațiile. Înseamnă a aminti că fiecare este

chemat să dăruiască societății propria contribuție, pentru că nimeni nu este un
univers de sine stătător şi nu se poate cere respect faţă de sine, fără respectul
faţă de ceilalți; nu putem primi dacă în acelaşi timp nu suntem dispuși să şi dăm.
Visez o Europă care să fie o familie şi o comunitate. Un loc care să ştie să
valorizeze particularitățile fiecărei persoane sau popor, fără a uita că ei sunt
uniţi de responsabilități comune. A fi familie înseamnă a trăi în unitate, preţuind
diferențele, pornind de la diferența fundamentală între bărbat şi femeie. În acest
sens Europa este o adevărată familie de popoare, diferite între ele şi totuşi legate
de o istorie şi de un destin comun. Anii recenți şi încă şi mai mult pandemia au
demonstrat că nimeni nu poate reuși singur şi un anumit mod individualist de a
înţelege viaţa şi societatea duce numai la descurajare şi singurătate. Fiecare
ființă umană dorește să fie parte dintr-o comunitate, adică dintr-o realitate mai
mare care-l transcende şi care dăruiește sens individualității sale. O Europă
divizată, compusă din realităţi solitare şi independente, va ajunge cu ușurință
incapabilă să înfrunte provocările viitorului. În schimb, o „Europă comunitate”,
solidară şi fraternă, va ști să prețuiască diferențele şi contribuția fiecăruia pentru
a face faţă împreună problemelor care îl aşteaptă, pornind de la pandemie, dar şi
de la provocarea ecologică, referitoare nu numai la protejarea resurselor naturale
şi la calitatea ambientului în care locuim. Este vorba de a alege între un model
de viaţă care rebutează oameni şi lucruri şi unul incluzător care valorizează
creația şi creaturile.
Visez o Europă solidară şi generoasă. Un loc primitor şi ospitalier, în care
caritatea – care este virtutea creştină supremă – să învingă orice formă de
indiferență şi egoism. Solidaritatea este o exprimare fundamentală a fiecărei
comunităţi şi cere ca să ne îngrijim unul de altul. Desigur, este nevoie de o
„solidaritate inteligentă” care să nu se limiteze numai la asistarea nevoilor
fundamentale.
A fi solidari înseamnă a-l conduce pe cel care este mai slab pe un drum de
creștere personală şi socială aşa încât într-o zi să-i poată ajuta la rândul său pe
ceilalți. Este ca un medic bun care nu se limitează să administreze un
medicament, ci îl însoţeşte pe pacient până la vindecarea deplină.

A fi solidari implică să devenim aproapele. Pentru Europa înseamnă îndeosebi
să devină disponibilă, apropiată şi voitoare în a susține, prin cooperarea
internațională, celelalte continente, mă gândesc în special la Africa, pentru ca să
se rezolve conflictele aflate în desfăşurare şi să se demareze o dezvoltare umană
sustenabilă.
După aceea, solidaritatea se hrănește cu gratuitate şi generează recunoștință. Şi
recunoștința ne face să-l privim pe celălalt cu iubire, însă atunci când uităm să
mulțumim pentru binefacerile primite, suntem mai înclinați să ne închidem în
noi înșine şi să trăim în frică faţă de orice este în jurul nostru şi este diferit de
noi.
Vedem asta în multele frici care străbat societățile noastre din aceste timpuri,
între care nu pot să nu menționez neîncrederea faţă de migranţi. Numai o
Europa care este „comunitate solidară” poate să facă faţă acestei provocări în
mod rodnic, în timp ce fiecare soluție parțială a demonstrat deja propria
nepotrivire. De fapt, este evident că primirea necesară a migranţilor nu se poate
limita la simple operațiuni de asistență faţă de cel care sosește, adesea scăpând
de conflicte, foamete sau dezastre naturale, ci trebuie să permită integrarea lor
aşa încât să poată „cunoaște, respecta şi chiar asimila cultura şi tradițiile națiunii
care îi primeşte” [7] .
Visez o Europă laică în mod sănătos, în care Dumnezeu şi Cezarul sunt diferiți
dar nu contrapuşi. Un pământ deschis la transcendență, în care cel care crede să
fie liber să practice public credinţa şi să propună propriul punct de vedere în
societate. S-au terminat timpurile confesionalismelor, dar – se speră – şi cel al
unui anumit laicism care închide ușile faţă de ceilalți şi mai ales faţă de
Dumnezeu [8] , pentru că este clar că o cultură sau un sistem politic care nu
respectă deschiderea la transcendență, nu respectă în mod adecvat persoana
umană.
Creştinii au astăzi o mare responsabilitate: ca drojdia în aluat, sunt chemaţi să
retrezească conştiinţa Europei, pentru a anima procese care să genereze noi
dinamisme în societate [9] . Așadar, îi îndemn să se angajeze cu curaj şi
determinare pentru a oferi contribuția lor în fiecare domeniu în care trăiesc şi
lucrează.
Domnule cardinal,

Aceste scurte cuvinte se nasc din grija mea de păstor şi din certitudinea că
Europa mai are încă mult de dăruit lumii. Așadar, nu au altă pretenție decât
aceea de a fi o contribuție personală la reflecția solicitată din mai multe părţi cu
privire la viitorul său. Vă voi fi recunoscător dacă veți vrea să împărtășiți
conținuturile lor în colocviile pe care dumneavoastră le veți avea în zilele
următoare cu autoritățile europene şi cu membrii COMECE pe care-i îndemn să
colaboreze în spirit de comuniune fraternă cu toţi episcopii din continent, reuniţi
în Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE). Fiecăruia, vă rog să
duceți salutul meu personal şi semnul apropierii mele de popoarele pe care le
reprezintă. Întâlnirile dumneavoastră vor fi cu siguranță o ocazie propice pentru
a aprofunda relațiile Sfântului Scaun cu Uniunea Europeană şi cu Consiliul
Europei şi pentru a confirma Biserica în misiunea sa evanghelizatoare şi în
slujirea sa adusă binelui comun.
După aceea, să nu lipsească Europei noastre iubite ocrotirea sfinților săi patroni:
sfântul Benedict, sfinții Ciril şi Metodiu, sfânta Brigita, sfânta Ecaterina de
Siena şi sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), bărbați şi femei care din
iubire faţă de Domnul s-au dedicat fără încetare în slujirea celor mai săraci şi în
favoarea dezvoltării umane, sociale şi culturale a tuturor popoarelor europene.
Încredinţându-mă rugăciunilor dumneavoastră şi ale celor pe care veți avea
ocazia de a-i întâlni în decursul călătoriei dumneavoastră, binevoiţi a le duce
tuturor Binecuvântarea mea.
Din Vatican, 22 octombrie 2020
Comemorarea sfântului Ioan Paul al II-lea
Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

/Sursa: www.InfoSapientia.ro/