Evanghelia Zilei 7. 01. 2021

EVANGHELIA
S-a apropiat împărăţia cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 4,12-17.23-25
În acel timp, auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea. 13 Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, 14 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: 15 „Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! 16 Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea morţii, le-a răsărit o lumină”. 17 De atunci a început Isus să predice şi să spună: „Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor!” 23 El străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor. 24 Şi s-a dus vestea despre el în toată Siria. Erau aduşi la el toţi cei care sufereau de diferite boli şi erau apăsaţi de chinuri: posedaţi, lunatici şi paralizaţi, iar el îi vindeca. 25 Îl urmau mulţimi numeroase din Galileea, din Decapole, din Ierusalim şi Iudeea şi de dincolo de Iordan.